top of page
Caută

Adevărul despre APA IN TIMPUL MESELOR

Actualizată în: 21 feb. 2019

În ceea ce priveste băutul de apă, am constatat de-a lungul vieții că toată lumea are câte-o opinie. “Câte bordeie atâtea obiceie...” Care să fie însă adevărul? Cum priveste Noua Paradigma Alimentara acest aspect, atât de disputat chiar și printre medici? În primul rând, e bine să lămurim CE bem, ca sa ajungem pe urmă și la CAND. Dacă ești consumator de apă minerală (indiferent dacă e sau nu carbogazoasă, așadar includem aici și apa minerală plată), pune frână bruscă imediat și virează spre APA DE LA ROBINET. (Expunerea detaliată pe acest subiect o găsești în postarea ADEVARUL DESPRE APA MINERALA, din 29 iulie anul acesta) . Cand e însă recomandat să bem apă, sau mai bine spus când nu e bine să o facem? Opiniile sunt împărțite. Unii spun sa nu bem înainte de masa, alții că în timpul mesei e o adevărată crimă, alții - mai puțini, ce-i drept – spun că nu ar fi în regulă să ne potolim setea nici imediat după ce mâncăm... Cine are dreptate?! 1. APA ÎNAINTE DE MASĂ, băută la mai puțin de 20 de minute distanță, diluează sucurile gastrice și poate induce o falsă senzație de sațietate. Deasemenea, ea îngreunează prelucrarea mecanică a bolului alimentar, bucățile de mâncare plutind literlalmente în apă în loc să fie compacte și ușor de frământat de pereții stomacului. Nu e de neglijat nici pierderea efectului de sterilizare a hranei, una din cele mai eficiente bariere în calea pătrunderii în corp a microorganismelor nedorite. Nivelul scăzut al pH-ului este diluat de apă și dus peste cel eficient din acest punct de vedere, pemtru că doar o aciditate mare omoară formele de viață microscopice din mâncarea nepreparată termic (salate, fructe, etc); 2. APA IN TIMPUL MESEI amplifică dublu toate efectele descrise mai sus, la care se mai adaugă și blocarea oricărei forme de frământare a bolului alimentar timp de 20-40 minute, până apa atinge temperatura corpului Timpul crește dramatic dacă bem apă cu gheață; 3. APA IMEDIAT DUPĂ MASĂ are exact același efect ca si cea băută în timpul mesei. După ce mâncăm apa se va bea după minim 25-30 de minute de la ultimul fel de mâncare, pentru ca măcar partea de sterilizare să fie dusă de stomac la bun sfârșit. Și atunci se îngreunează un pic digestia, dar măcar nu există riscul de contaminare cu microorganisme... IN CONCLUZIE, apa este NEDAUNATOARE dacă este băută: - cu mai mult de o jumătate de oră inainte de masă; - la cel puțin 45 de minute după mâncare; - DELOC, in timpul meselor. Ceea ce nu mă miră, această fiind este absolut congruentă cu Noua Paradigma Alimentara! În mod natural, sursele de hrană existente pe vremea primilor noștri pași pe Pământ au fost doar excepțional în apropierea surselor de apă, deci nu aveam de ce să fim “proiectați” pentru a bea apa in timpul mesei, nici imediat înainte sau după. Principalele surse de lichide pe vremea aceea au fost mai degrabă fructele, apa în formă obișnuită fiind doar o completare (cât mai lipsită de minerale, din lacuri sau răuri de șes). În ceea ce privește recomandarea de a bea minim 2L de apă pe zi, e bine să știți că ea este adresată omului astăi doar pentru că, din păcate, nu mai ia suficientă apa din fructe. Pe deasupra, mănâncăm în general prea sărat și condimentat. În schimb, bem lichide consumatoare de apă, în loc de lichide care hidratează (atât cafeaua, cât și ceaiurile negru și verde, sau sucurile de tot felul, au nevoie de apa din belșug pentru a permite corpului să prelucreze substanțele străine pe care le conțin, uneori toxice, de la cafeină sau taurină până la zahăr și conservanți). .. Adevărat vă spun vouă, că dacă dieta noastră ar include 3 porții de fructe pe zi, sau dacă ar exista și zile în care să mâncăm doar fructe (cum trebuie să li se fi întâmplat adeseori primilor oameni) și dacă nu am adăuga atât de multă sare, condimente sau chiar toxine preparatelor culinare, nu am mai avea nevoie de atât de multă apă. Am lua apă vie și benefică, din fructe si legume zemoase! Aștept întrebări și opinii cu privire la tema de astăzi și, ca de obicei, vă invit să ne adunăm și la o prezentare completă a conceptului nutrițional Noua Paradigma Alimentara, la Arad sau în altă parte a țării!



30 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

댓글


bottom of page