top of page
Caută

Adevărul despre CURELE DE SLABIRE

Actualizată în: 21 feb. 2019

Înainte de a da curs sutelor de shake-uri, protein-bars sau pastile care ți se dilată în stomac, înainte de a urma una (sau mai multe!) din nenumăratele metode de slabit care bântuie pe net, sau înainte de a apela la mijloace chiar mai radicale, cum sunt liposucția sau sleeve-ul gastric… absolut toate aceste metode venite cu promisiunea ferma de a te scăpa de kilogramele în plus în timp scurt și mai ales fără nici un efort!… Așadar, înainte de toate astea, e bine să stiți câteva lucruri elementare despre nutritie. Promit că va fi rapid (și nedureros) și la sfârșit veți înțelege lucrurile din cu totul altă perspectivă. . OLEACĂ DE NUTRIȚIE -------------------------- (Un fel de) DEFINIȚIE: Depunerile de grăsime sunt (cu câteva mici excepții) rezultatul dezechilibrului între HRANA INTRATA în organism și HRANA CONSUMATA (evident, tot de către acesta). Sună complicat? Pretențios, asta se cheamă “dezechilibrul dintre APORTUL CALORIC și NECESARUL ENERGETIC”. Și-acu, hai sa vedem în mare ce sunt acestea. APORTUL CALORIC este cantitatea totala de energie care intra în organism, provenita din ceea ce mancam. Pentru a ști exact această cifră ar trebui să știți tabele nesfârșite, cu numar de calorii la suta de grame a diverselor ingrediente sau mâncăruri, să aplicați aceste valori la cantitățile reale din ceea ce vă gătiți și să vă transformați creierul într-o mașină de numărat calorii, ceea ce e practic imposibil în viața reală. Și asta dacă vă gătiți singuri, că dacă mâncați pe la restaurante, s-a terminat șmecheria… NECESARUL ENERGETIC (altă dandana!), este numărul de calorii de care are nevoie organismul pentru a se menține în funcțiune optima. Pe acesta vi-l poate calcula corect doar un specialist. (Si cand spun specialist, va e clar ca deja trebuie sa ma puneti pe speed-dial, sau să stati cu deșhtele deasupra tastaturii și cu fereastra de mess deschisa pe Iuliu Ciupe-Vaida, pentru ca e, evident, ca e vorba de mine!). Glumesc, desigur!... Orice nutriționist mai acătări vă poate calcula necesarul energetic. Nu cădeți însă în capcana calculatoarelor de calorii de pe net sau din app-uri, pentru că acestea nu țin cont de cazul vostru specific! Nici un soft nu poate purta cu voi o conversație suficient de amplă, ca să știe exact ce corecții să aplice valorilor standard, în funcție de cât vă mișcați pe zi, sau în funcție de tipul de muncă pe care o depuneți. Nici nu mai vorbesc de persoanele care suferă de diverse afecțiuni, care pot crește sau diminua necesarul energetic în mod substanțial, de la o simplă febră și până la hipertiroidism, insuficiență cardiacă congestivă (datorită creșterii efortului respirator), sau în cazul bolilor renale, asta ca să enumăr doar câteva exemple. Ați înțeles până aici, așa, în mare?... Dacă da, să stiți că asta a fost cea mai complicată parte a postării! Dacă ați rezistat până aici și n-ați adormit, restul e floare la ureche! Să purcedem, asadar: OLEACĂ DE LOGICĂ ------------------------ Dacă ați înțeles definițiile, e deja foarte ușor să vă prindeți ca, dacă înfulecati ca sparții, ce nu poate utiliza organismul (că deh!, depășește necesarul energetic), trebuie să plece undeva, nu? Ar fi bine să se elimine… Din păcate însă, natura nu știe că ești mâncău și crede că ai dat doar azi de abundență, dar la fel de bine știe că poate, mâine, vine foametea. Și tocmai de aceea, ce credeți voi că face el cu surplusul?... Bravo! Foarte bine! SURPLUSUL SE DEPUNE, și anume sub formă de țesut adipos! Adică slănină, dragii mei! Slănină. (Nu înțeleg de ce mai citiți postarea asta, de vreme ce le știți pe toate… zău așa!...) . PE SCURT, AVEM TREI SITUAȚII: 1. Daca aportul de energie în organism e mai mare decât necesarul de funcționare => surplusul de depune în slănină => GREUTATEA CREȘTE; 2. Dacă e invers și necesarul de funcționare e mai mare decât aportul de energie => corpul compensează luând din depozite (adică din slănină) => GREUTATEA SCADE 3. Daca aportul de energie în organism e egal cu necesarul de funcționare => GREUTATEA RĂMÂNE CONSTANTĂ ABSOLUT TOATE dietele se supun FIX acestui principiu, descris mai sus. Repet: TOATE dietele, dar ABSOLUT TOATE se supun FIX acestui principiu, descris mai sus! Cele mai nocive diete sunt cele care măresc necesarul energetic în mod forțat, adică obligă organismul să depună un efort imens, dar care îl face el saracu și nu tu, la sală. Din păcate, aceste diete sunt extrem de nocive și produc de cele mai multe ori daune ireparabile (în special la nivel renal, dar nu numai). Cea mai cunoscută în acest gen e Ducan, cu variantele ei Veres, sau ketogenică, etc etc. Acestea pun accent pe consumul de lanțuri de proteine atat de lungi (din carne-brânză-ouă), încât organismul consumă mai multă energie să le desfacă, decât e aportul lor propriuzis! Necazul e ca ele intoxică corpul cu acid uric, depun colesterol pe vasele de sânge, umple celulele cu lipide (premise perfecte pentru diabet de tip II) și încarcă rinichii și ficatul nepermis de mult. Dar slăbești! Daaaa, clar slăbești! Pe nimeni nu interesează însă că ți-ai făcut praf ficatul și rinichii… decât pe tine, când vine vremea și nu te mai poți baza pe ele. CONCLUZIE --------------- NU ÎNCERCA SĂ ÎȚI DUCI DE NAS PROPRIUL CORP! . Fă bine și du-te la un nutriționist care e capabil sa îți explice EXACT cum și de ce vei slăbi – FĂRĂ SHAKE-URI, PRAFURI SAU PASTILE, ci prin combinarea senzatiei de sațietate cu alimente CU DENSITATE CALORICĂ SCĂZUTĂ, adică alimente care, deși ocupă loc mult în stomac (indicând că e plin), AU TOTUȘI PUȚINE CALORII. Și dacă mai faci și un pic mai multă mișcare, e și mai bine (pentru că crește necesarul tău energetic, ceea ce e ok pentru slăbit). Pentru că doar așa (ia să văd acum cine a fost atent!!!), daca necesarul corpului e mai mare decât aportul de energie => corpul compensează luând din…? EXACT! Din SLĂNINĂ! PAȘI OBLIGATORII PENTRU PLANIFICAREA UNEI DIETE CORECTE, ÎN VEDEREA PIERDERII ÎN GREUTATE: 1. Stabilirea în mod profesionist a necesarului TĂU energetic; 2. În funcție de necesarul TĂU energetic, calculul personalizat al numărului de calorii zilnice maxim, pentru a putea slăbi sănătos; 3. Stabilirea cu nutriționistul a unui meniu, de comun acord, ținând cont și de anumite preferințe culinare ALE TALE, care: a) să fie suficient cantitativ pentru a induce starea de sațietate, b) să nu depășească numărul de calorii stabilit la punctul anterior, c) să asigure în timpul dietei necesarul zilnic de micronutrienți, vitamine și minerale necesare unei bune funcționări a tuturor organelor tale, fara ca dieta să genereze produși toxici sau care se depună în organism pe artere sau în alte părți. Orice alte metode, CHIAR DACA PAR SĂ DEA INIȚIAL REZULTATE, sunt din punct de vedere dietetic și nutrițional ori periculoase, ori ineficiente, ori cu efecte doar pe termen scurt spre deloc. Asemenea diete sunt foarte benefice, cu efecte bune și datatoare de satisfacții doar pentru cei care... VĂ VÂND ASEMENEA DIETE!) Decizia e la voi!



28 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page