Introducere
Mutând o bibliotecă dintr-o cameră în alta (în vederea unor lucrări de renovare a acelei încăperi), am dat de o carte din 1978, scrisă de renumitul savant român, cercetator stiintific principal la Institutul Oncologic din Cluj între anii 1960 și 1978, conferențiar la UMF Targu-Mures, prof. dr. George Simu. Cartea se intitulează “Imunitate și Cancer”. Dar despre asta un pic mai târziu…
De peste 10 ani mă frământă faptul că lumea medicală acceptă ca principiu legătura dintre imunitatea scăzută și apariția cancerului, dar nu pare să fie deloc interesată în aprofundarea acestui aspect. Deși există nenumărate studii care leagă cancerul de depresia sistemului imunitar, acest aspect pare în totalitate neglijat în protocolul tratamentelor oncologice moderne. Cu toate că știința a dovedit în ultimii 50 de ani că până și cancerul declanșat poate fi tratat mai eficient prin stimularea sistemului imunitar, aceste direcții de cercetare nu au beneficiat de fonduri, prin urmare nu s-au bucurat de atenția marilor institute de cercetare.
Și – nu în ultimul rând – chiar dacă în anii ’70 ai secolului trecut tratamentul imunostimulator era considerat ca fiind cea mai interesantă ramură a tratamentelor tuturor formelor de cancer, între timp subiectul pare a fi căzut în dizgrație și evitat, cu o consecvență demnă de o cauză mai bună.
Ce este acceptat de lumea medicală?
1. Se știe că celulele killer-T din sânge nu atacă în mod normal celulele propriului organism.
Dacă ar face-o, s-ar constitui de facto într-o boală autoimună. Modul cum celulele propriului nostru corp semnalizează celulelor killer-T că sunt “de-ale casei” este prin îmbrăcarea în niște molecule specifice (molecule “punct de control”) care înfrânează până și cel mai puternic sistem imunitar. Când celulele normale se transformă în celule canceroase, unele dintre acestea împrumută (în diferite stadii ale creșterii tumorale) același mod de semnalizare, făcându-le practic invizibile pentru celulele killer-T. Până atunci însă ele sunt vizibile (în stadiul de celule-stem canceroase și scurtă vreme după aceea), așadar este evident că declanșarea inițială a cancerului are la bază ineficiența sistemului imunitar de a le detecta la timp. Aceasta e legătura dintre imunitate și cancer în general acceptată și în lumea medicală.
2. Tratamentul convențional al cancerului nu s-a modificat semnificativ în ultima jumătate de secol, constând practic în mutilarea, arderea și/ sau intoxicarea organismului (chirurgie, radioterapie și citostatice/ chimioterapie).
Aceste practici, luate individual sau combinate, au ca prim efect însă tocmai prăbușirea abruptă a sistemului imunitar. Pe lângă faptul că este ocupat cu vindecarea rănilor de pe urma intervenției chirurgicale (dacă s-a intervenit chirurgical) în următoarele luni sistemul imunitar va fi profund și uneori irecuperabil deprimat de chimioterapie (care atacă celulele noi formate, dar din păcate și proprii nostri anticorpi). Asta face ca până și celule canceroase care nu au încă “îmbrăcămintea magică” să treacă de-acum cu ușurință “pe sub radarul” sistemului imunitar, punând astfel bazele a ceea ce oncologii numesc “metastaze” (ele sunt diagnosticate peste 1-3 ani, când cresc suficient pentru a deveni vizibile)…
Revenim la prof. dr. Simu
În cartea “Imunitate și Cancer”, am descoperit că dr. George Simu a selectat în 1978 un uriaș material bibliografic și a expus critic și competent faptele cunoscute atunci, bazându-se însă și pe experiența sa personală și pe formația lui polivalentă de biolog, imunolog, anatomo-patolog și clinician. O carte excepțională!
Concuzia lucrării subliniază că stimularea imunității ca tratament de prevenție a cancerului ar trebui aprofundată, el personal considerând această direcție cea mai interesantă, deși extrem de complexă și dificilă. Dr. Simu atrage însă atenția și asupra importanței fundamentale a unui sistem imunitar complet funcțional pentru tratamentul cancerului gata declanșat. El descrie în amănunt toate tipurile de imunoterapii ale cancerului aflate în aplicare sau cercetare până la apariția lucrării. Cu toate acestea, tot dânsul deplânge timiditatea cu care se aplică rezultatele clinice substanțiale din acest domeniu…
ÎN CONCLUZIE
Desigur, dr. Simu a analizat tratamentele imunostimulatoare din punct de vedere alopat (medicamentos). La urma urmei, nu era specializat în nutriție. Mai mult, legătura directă între calitatea aerului, a apei și a alimentației și buna funcționare a sistemului imunitar încă nu era pe-atunci o temă de discuție.
Acum însă este cunoscută și dovedită relația directă dintre aer, apă, hrană și sistemul imunitar. Este cunoscută forța covârșitoare a micro- și fitonutrienților în funcționarea armonioasă a organismului. Se știe cu certitudine cât de rapid se poate acesta deteriora în absența mineralelor și vitaminelor din dietă și în prezența unui exces de colesterol, carbohidrați rafinați (zahăr) și grăsimi trans.
Cu toate acestea, protocolul medical de tratament al cancerului prevede următoarele:
1. Dacă tumoarea este prea mare sau prea difuzată în țesutul adiacent, se recomandă chimioterapie pentru micșorarea și delimitarea acesteia;
2. Apoi, protocolul prevede îndepărtarea chirurgicală a neoplasmului malign din organism;
3. Imediat ce permite sănătatea pacientului după recuperarea postoperatorie, se recomandă chimioterapie, combinată sau nu cu iradierea locală a zonei din care s-a excizat tumoarea.
În tot acest răstimp, bolnavul este rupt de familie și casă, introdus într-un mediu ostil, nefamiliar și expus infecțiilor nozocomiale. Pe acest fond îi este administrată hrană de spital, în general lipsită de toți micronutrienții care ar putea stimula imunitatea și care este de cele mai multe ori și acido-stimulatoare (mediul ideal pentru creșterea următoarelor tumori).
Mai mult, dacă cumva bolnavul ajunge – voit sau datorită progresiei bolii – să nu se mai hrănească suficient, i se administrează intravenos glucoză, asta în condițiile în care este universal cunoscut că respirația celulei canceroase este modificată din respirație cu oxigen într-una bazată tocmai pe fermentarea… glucozei.
Rezultatele se văd în toate statisticile: rata de supraviețuire a bolnavilor de cancer după 5 ani de la începerea tratamentului cu citostatice este în medie de sub 4%, ceilalți stingându-se după tratamente chinuitoare și o calitate a vieții oribilă în zilele care le-au mai rămas de trăit. Adică, din fiecare 100 de bolnavi de cancer, mai puțin de 4 mai sunt în viață după cinci ani.
Și totuși, bolnavilor de cancer li se spune ca acesta este un tratament (!) și că nu există alternative, punându-li-se în vedere că, dacă nu intră în protocol, vor muri.
EPILOG
Văd în fiecare zi din ce în ce mai mulți pacienți care caută tratamente alternative, prin hrană organică și integrală, cu conținut ridicat de flavonoide, resveratrol, lizină și vitamina C. Au renunțat complet la tot ce conține zahăr și au redus la minimum (sau au eliminat) hrana de origine animală. Au schimbat sursa de apă și se plimbă mai des la soare și aer curat.
Cu toate că constatările mele nu pot fi nici pe departe clasificate drept studii și nici nu pot nici afirma că drumul ales de ei i-a vindecat de cancer, vă pot asigura că ei nu trăiesc doar de pe o zi pe alta, cu gândul la următoarea tură de citostatice, ci au o calitate a vieții bună, sunt încrezători și optimiști. Starea lor de spirit se bazează pe ceea ce simt că se petrece în corpul lor, și nu promisiunile unor chimicale otrăvitoare, în speranța câtorva luni chinuitoare în plus.
Restul, vă las să judecați singuri.