top of page
Caută

Adevărul despre MIERE


Multă lume cade în capcana divinizării proprietăților antiseptice și antibacteriene ale mierii, argumentând pro cu multitudinea de vitamine, minerale și antioxidanți conținute de aceasta. Așa este, mierea conține toate acele substanțe! Însă știați că ele ocupă doar 15% din volumul mierii, restul fiind ALTCEVA? Și acest altceva este foarte nesănătos, mai ales dacă este utilizat zilnic. CONSUMUL ZILNIC DE MIERE este total contraindicat, deoarece – din punct de vedere nutrițional – aceasta conține de fapt, în proporție de 85%, o formă extrem de concentrată de zahăr. De fapt, mierea conține chiar mai mult zahăr DECÂT ZAHĂRUL!

Mai exact, fiecare linguriță de miere conține echivalentul a 2 (două) lingurițe de zahăr obișnuit. Zahărul, indiferent că este din miere sau din alte surse, este atât de periculos pentru copii, încât este numit de medicii din SUA “alcoolul copiilor”! El aduce un aport exagerat de calorii organismului și declanșează, pe deasupra, și DEPENDENȚA de dulce. În ciuda diferenței chimice, trupurile noastre reacționează la miere exact în același mod în care reacționează la zahărul rafinat – cu un vârf periculos de glicemie în sânge care suprastimulează pancreasul să producă insulină, ceea ce determină corpul să absoarbă glucidele chiar dacă nu are nevoie de ele. Asta duce la depozitarea lor (chiar și dacă sunt din miere!...), exact în țesutul adipos, sub formă de grăsime, ceea ce în final duce la obezitate, probleme cardiace și boli hepatice.

Mai sunt și alte cercetări care arată că fructoza în exces drenează mineralele din organism... dar cred că avem suficiente date pentru a putea răspunde la încă o întrebare, readusă din când în când în actualitate de diverși politicieni:

AR TREBUI COPIII SĂ PRIMEASCĂ MIERE LA ȘCOALĂ?

Ei bine, chiar dacă există unele substanțe în miere care pot fi utilizate ca medicament pe termen limitat (2~3 zile), asta NU JUSTIFICĂ utilizarea ei pentru consumul zilnic.


De ce am vrea să dăm copiilor nostri cca 10 lingurițe de miere pe zi, în fiecare zi, adică echivalentul a 20 de lingurițe de zahar?!?... (Proiectele aflate în discuție până acum au prevăzut toate acordarea a 50ml de miere pe zi fiecărui elev...)

Un calcul simplu arată că asta înseamnă UN KILOGRAM de zahăr/lună în plus, în alimentația fiecărui copil. Așadar, în opinia mea profesională, mierea ca aliment distribuit la școală e total neindicat, o asemenea decizie adăugand încă un factor (major!) de obezitate și hiperglicemie în viața unor copii și așa deja agresați la maxim de reclamele pentru chipsuri, fast-food, sau băuturi carbogazoase - răcoritoare sau așa-zis "energizante".

Și așa, speranța de viață a generației copiilor noștri este estimată să nu treacă de 60 de ani, dacă nu se schimbă ceva în obiceiurile alimentare ale "lumii civilizate"... Putem invoca și amănunte mai rafinate, cum ar fi că 90% din elevii din România au, de exemplu, carii dentare (studiul a cuprins cca 10.000 de copii, consultați de dentiști în județul Hunedoara) ...și că în niciun proiect de Hotărâre de Guvern nu e prevăzută și dotarea școlilor cu perii și paste de dinți...


Dar probabil aș fi acuzat că fac politică, Așa că mă opresc aici și vă recomand din suflet să nu dați copiilor miere, decât în mod excepțional, foarte puțin și extrem de limitat în timp.


Sau mai bine deloc.

200 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page